Hidroizolații acoperișuri verzi

Scepticismul inițial legat de acest gen de soluție a fost treptat înlocuit de entuziasm pe măsură ce tehnologia elimina eventualele neplăceri, legate de posibile infiltrații, deteriorări ale structurii sau atragerii de insecte. În timp, prin perfecționarea sistemelor de hidroizolații, a amestecului de sol pentru scăderea încărcării și a componenței straturilor intermediare, green roof-ul a ajuns să fie cunoscut doar pentru avantajele pe care le oferă:

La ora actuală avem de-a face cu două tipuri de acoperișuri verzi: cele obținute prin reconversia șarpantelor / teraselor existente, și cele prevăzute ca elemente constructive în cadrul clădirilor încă din timpul proiectării. Din prima categorie fac parte clădiri importante, precum:

Cu a doua categorie de acoperișuri lucrurile stau complet diferit, aspectul estetic fiind mult mai bine speculat, uneori subordonând chiar volumetria și proporțiile construcției pentru a fi pus în valoare. Printre cele mai cunoscute și spectaculoase exemple de acest fel se număra:

Care este, însă tehnologia din spatele acestor acoperișuri verzi?

Ea diferă puțin de la simplele șarpante înverzite la acoperișurile terasă plantate cu arbori și arbuști, însă principiile de bază rămân aceleași.

În primul rând, este nevoie de un sistem de hidroizolatie profesional, cu membrane EPDM, TPO sau PCV, ce funcționează pe post de hidroizolație la nivelul șarpantei/terasei, pentru ca apa să nu se infiltreze în construcție, afectând elementele structurale. Peste acest prim strat, se va adăuga o folie geotextila, de protecție a hidroizolației.

Folia geotextilă este , la rândul său acoperită de un strat modular din PVC , cu aspect gofrat, cu alveole de 3-5 cm Ø (pentru acoperișuri ce vor fi doar înierbate, nu plantate cu arbori și arbuști) și adâncime de 10 cm. Alveolele se umplu cu un strat de drenaj, din pietriș cu granulație mică și medie, cu rol de rupere a capilarității și evacuare rapidă a apei către căile de scurgere.

Peste aceste alveole și strat de drenaj, este aplicată o folie filtru, acoperită la rândul sau de substratul vegetal, cel în care se plantează efectiv. Grosimea stratului depinde de speciile ce se doresc a fi plantate. Ajungând de la 10 cm pentru ierburi până la 1m pentru arbori și arbuști.

Este cazul, în acest punct, să “demitizam” câteva speculații care se vehiculează despre acoprisurile verzi și care fac populația extrem de reticentă la acest gen de soluții:

I . Acoperișul verde nu afectează și nu compromite structura clădirii:

I.1. Apa nu se poate infiltra datorită hidoizolatiei, prezentă la nivelul șarpantei/terasei fie că aceasta este lăsată cu învelitoare normală (țiglă, tablă, șindrilă, etc) sau înverzită. Mai mult chiar, plantele rețin umezeala din precipitații, iar straturile de drenaj evacuează și mai eficient surplusul.

I.2. Încărcarea suplimentară , datorită acoperișurilor verzi nu suprasolicita elementele de rezistență, ducând la deteriorarea în timp a acestora, deoarece :

Orice acoperiș este calculat să reziste până la de 2-3 ori încărcarea curentă , obișnuită (datorată greutății proprii, zăpezii, etc). În plus, pentru fiecare lucrare de acest gen se obține o evaluare tehnică , efectuată de un inginer constructor, finalizată cu un raport în care se menționează exact capacitatea acoperișului respectiv.
Subtratul vegetal utilizat nu este pământ obișnuit. El are o compoziție ușoară, reducând încărcarea pe m² reducând considerabil solicitările structurii ; deși multe firme de pe piață folosesc sol fertil, de pădure, compoziția corectă a substratului vegetal pentru acoperișuri verzi este :

1. Rocă vulcanică – cu un grad mare de porozitate, aceasta reține apa necesară plantelor, drenând ușor surplusul ;
2. Fibră de cocos – această fibră vegetală, în contact cu apa devine un substrat organic pentru plante ;
3. Turbă – este un sol ușor, ce asigură scăderea până la jumătate a greutății obișnuite a unui m³ de pământ obișnuit.

II. Acoperișul verde nu trebuie întreținut

O altă confuzie frecventă este cea a întreținerii acoperișurilor verzi. Pentru că multe firme folosesc, din păcate, gazon pentru inverzirea acoperișurilor , aspectul acestora se deteriorează rapid. Gazonul este extrem de pretențios în privința cantității de apă oferite, a solului și a operațiilor de tundere. Ori a tunde un acoperiș este cel puțin hilar și , de multe ori nu doar periculos, ci imposibil.

Alegerea corectă pentru acoperișurile verzi, în special pentru cele înclinate, este un amestec de ierburi grase, cu precădere sedum , care au o creștere lentă , atingând dimensiuni reduse. În plus, acest tip de vegetație își reține necesarul de umiditate și nu suferă datorită variațiilor de temperatură și precipitații.

Acoperișul verde a fost “reinventat” în secolul XX pentru ca noi să ne bucurăm de beneficiile sale, nu pentru a ne crea o grijă în plus. Din păcate prea puține companii utilizează tehnologia corectă, din dorința de a micșora timpul de execuție și a maximiza profiturile. Acest gen de atitudine descurajează, însă, oamenii în a alege soluții sustenabile, ecologice, pentru locuințele lor. Acest articol dorește să atenționeze cititorii dornici de astfel de intervenții în privința posibilelor capcane prin furnizarea unor informații “first hand” despre realizarea acestora.